Elizabeth Woolridge Grant (n. 21 iunie 1985), cunoscută după numele de scenă Lana Del Rey, este o cântăreață și compozitoare americană.
Lana Del Rey a început a compune piese la vârsta de 18 ani și a semnat primul său contract cu 5 Points Records în 2007, lansându-și primul album digital Lana Del Ray în ianuarie 2010. Discul nu s-a bucurat de succes, însă Lana avea să câștige notorietate un an mai târziu mulțumită piesei „Video Games”. Bucurându-se de susținerea publicațiilor online din întreaga lume, Del Rey a obținut în octombrie 2011 un contract de management cu casa de discuri Interscope Records, care s-a angajat să distribuie cel de-al doilea album de studio al artistei – Born to Die (lansat pe 30 ianuarie 2012). În 2014, Lana Del Rey a lansat cel de-al treilea album, intitulat Ultraviolence. La finalul lunii decembrie a lansat melodia Big Eyes, ce aparține coloanei sonore a filmului omonim regizat de Tim Burton, Big Eyes.
|